Sunt multe lucruri pe care nu am apucat sa le fac inca.
N-am descoperit cum sa pacalesc timpul sau cum sa impart egal orele, intre pasiunea pentru fotografie si dragostea pentru oamenii dragi.
Casa pe care o visez este deocamdata, doar atat: o casuta desenata in mintea mea.
Si am impresia ca nici lumea n-am apucat sa o vad destul.
Daca e sa vorbesc despre fotografie, aici lista de lucruri pe care nu le-am incercat s-ar putea sa fie mai mica. Poate si pentru ca in fotografie imi place sa cotrobai pe carari neumblate si sa daram prejudecati.
Nu stiu insa de ce fac asta mai mult cand am aparatul in mana si nu atat de des cand il las jos.
Ce vreau sa intelegi din introducerea mea, este ca sunt un om caruia ii place sa testeze limite si sa provoace reactii. Sunt constient ca fotografiile din sedinta realizata alaturi de Veronica, Dacian si baiatul lor Evan, intra in categoria celor care dau cu prejudecatile de pamant.
Nu asta am planuit initial. Daca as fi facut-o, erau sanse mari sa nu se intample asa. Pentru ca nu prea ai cum sa programezi pofta de mancare a unui bebelus:)
Ma bucur ca s-a intamplat cum a vrut Evan si ma bucur ca Veronica si Dacian s-au simtit atat de relaxati in compania mea incat sa putem continua sedinta foto.
Cel mai mult insa, ma bucur pentru Evan si pentru dragostea si afectiunea pe care o va simti peste ani, in fotografiile sale cu parintii lui.
Iertati-ma, sunt subiectiv. Insa n-am cum sa privesc momentul altfel, cand stiu ca in albumele mele am o singura fotografie impreuna cu mama.
Candva, vei afla cat de norocos esti, Evan.
Te-ar mai putea interesa si:
Mamica maine-poimaine
You might also like
Leave A Reply