Actualizat la
Forgive to Forget, un workshop de fotografie de nuntă despre emoție și poveste.
Am ajuns acasă după o săptămână de foc, una în care am străbătut sute de kilometri prin țară și am întâlnit oameni feluriți, oameni frumoși și cu suflet curat, dornici să învețe, oameni care nu se tem să relaționeze cu cei din jur și să facă schimb de experiență.
S-a încheiat workshop-ul de la Timișoara. M-a impresionat partea asta a țării și oamenii ei, Timișoara este un oraș superb, fotogenic prin definiție, iar în fața oamenilor care au venit la workshop nu pot să fac altceva decât să mă înclin. Chapeau, dragii mei!
26 de participanți care mi-au bucurat sufletul prin energia lor, prin capacitatea de a prinde nuanțe și detalii, prin dorința de a afla lucruri noi sau de a-și întări lucrurile pe care le știau sau doar le bănuiau.
Workshop Forgive to Forget
Am construit workshopul în jurul ideii că o fotografie bună spune o poveste, nu doar arată frumos.
Ce am lucrat
Lumina, compoziția și, mai ales, felul în care anticipezi momentele importante dintr-o nuntă.
Am dialogat despre fotografia de nuntă, despre relația cu clienții, despre branding personal, despre promovare, despre fotografie în general, despre editare, despre lumini, posing și muuuuulte altele.
Mi-a plăcut feedback-ul pe care l-am primit de la participanți, cuvintele pe care mi le-au spus sau pe care le-au scris mi-au făcut drumul de întoarcere mai suportabil deși îmi părea atât rău că trebuie să plec din Timișoara. Cu toată modestia dar să-ți spună cineva că workshop-ul ținut de tine este mai mult decât o investiție în arta fotografică nu e puțin lucru, nu?
Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine la Timișoara, ați fost extraordinari! Și nu uitați: „give to get!„.
Le mulțumesc modelelor care ne-au făcut ‘munca’ mai ușoară: Fica Bălăncan și Adi Ene!
Au condimentat sesiunea foto: rochia Otilia Brailoiu Atelier, accesoriile KateriniMou (Ecaterina Colasiz), costumul Felix Ramiro Romania, locul Ambassador Hotel Timisoara.
Mi-au fost alaturi iubita mea sotie Dana si bunul meu prieten Cristian Manolache.
Pentru cine e
Pentru fotografii care vor să-și găsească propriul stil și să lucreze mai liber.
Eveniment: workshop.mariansterea.ro
Video: Viorel Feraru
Alte articole despre workshopuri găsiți în categoria workshop.










3 Comentarii
Asteptam sa ne vizitati voi de aceasta data, marea va asteapta 🙂
Doresc sa-i multumesc lui Marian acest workshop, care a adus o valoare foarte mare pentru mine si echipa mea, a adus multe raspunsuri la niste intrebari importante, nu neaparat pe plan profesional. Prin aceasta cale recomand tuturor fotografilor de nunta, chiar daca este la inceput sau cu experienta de multi ani de zile, ca participarea la acest workshop este un must have. O zi buna va doresc. Si nu uitati GIVE TO GET!
Iti multumesc pentru gandurile frumoase!
Inspiratie!